Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.
Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.
Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.
Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.
Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adică ceea ce suntem și manifestăm! Pentru că ”poetic locuiește omul” - cum spunea Holderlin!
Gerra Orivera
joi, 21 aprilie 2016
Vreau să vă multumesc celor care mi-aţi lăsat comentarii. Poezia reprezintă sufletul nostru şi anume ce simţim: tristeţe , bucurie , nostalgie , melancolie , iubire etc . Ea este eticheta interiorului nostru .
mustang
miercuri, 20 aprilie 2016
Mulțumesc pentru postările tale! Cu drag!
Gerra Orivera
marți, 19 aprilie 2016