Se urâțise trupul gândit
cuvintele erau spuse într-o limba străveche și barbara.
A trăi, devenise a trăit, -
începuse ceva din sinea mea să moară.
O pată de umbră m-a traversat;
era numai de la un vultur în zbor
ce-ntrerupea minunat
locul în care m-am născut,
de cel în care o să mor.
Cine te-a plâns cu ochiul lui pe tine soare,
lacrimă arzătoare?
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.