Altădată, șerpii cu aripi și,
însuși Mercur, la glezne cu aripi
erau familiari înserării noastre
cum astăzi bradul fără frunze
și marea ca un ou de apă
cu vârful spre luna
Ei și! Nu puțină e clipa vieții noastre,
ci foarte grăbită. Altădată nu exista timp
și nici naștere nu există.
Balaurii mureau cu bucurie,
iar moartea lor părea o Duminică.
Azi a nu mai fi ne apare un vis
treziți-ne din el! urlau de durere
simplificăm cu sângele vărsat
de neînchipuitul nostru trup
Ce plăcut tună
departe pe mare
când stai departe de ea pe pământ
din ce în ce mai asurzit de somn.
Ah, niciodată simplitatea prin sinea ei
nu e măreață
Divinitatea felului de a fi,
când este,
este simplă. Altădată din nefiresc
firesc era să mori. Azi numai să te naști
e totul ce se poate.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.