Sufletul metalic al orașului - Nichita Stănescu
Adăugat de: ALapis

Se face seara şi orizontul coboară.
Oraşul îşi ridică un cartier spre lună.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep să apună.

Când ridic brațul, umbra lui ascuţită
izbeşte capătul străzii de unde vii, necunoscut,
de parcă-aş fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primești nepăsator în scut.

Ești sufletul de metal al orașului.
În amurguri apari,în pieţele ovale:
- Cetăţeni, s-a făcut seară. Încep serbările!
(Braţele tale bărbăteşti par două macarale)

Te-ntâlnesc uneori, când mă-ntorc de la lucru.
Gândurile izbesc în stele şi ele răsună.
De-a lungul stâlpilor zvelţi, când mă-ntorc
de la lucru,
un cartier al oraşului se ridică la lună.

Nu te recunosc niciodată de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelă îndrăgostită
de tainicul zenit.



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Uneori, postez ceea ce citesc, Nichita Stănescu e unul din marii poeți români ce a fost contemporan cu noi, poate cel mai mare.
ALapis
marţi, 31 mai 2016


Multumim pentru frumoase poezie Aurel Auras
balan
marţi, 31 mai 2016


Multumesc pentru aceste superbe versuri!
raluca
marţi, 31 mai 2016