Cade peste mine umbra
mării pururi fără umbră, –
foarte lungă, friguroasă
când peste vertebre-mi umblă.
Las un ochi răcit în lună
și o mână țin afară
din mormântul de cuvinte
care veșnic mă-mpresoară.
O, am fost un om frumos
și subțire, foarte palid.
Trunchi avui de chiparos
și miros de crin noptatic.
Iată-mă, împing femurul
în tunel de carne seacă
de picior în alergare
precum sabia în teacă.
Și-mi închid sub tâmplă gândul
și-mi închid în ochi privirea
și în nară tot mirosul
care-adulmecase firea.
Și las ceafa peste pernă
ca peste un ochi de taur
care m-a străpuns cu cornul
pe arena cea de aur.
Și din treaz devin netreaz
și adorm în somn, într-una,
ca fântâna, sub găleată
sfărâmând în sine luna.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.