Trec pe șosele, printre ziduri, în amurg,
gând urile îmi rotesc în jurul tâmplelor un corb
Ah,
copac, îmi legăn surd coroana,
curg într-un râu fără oglinzi și orb.
Și privirile, ca două coarne-albastre,
în priveliștea cu gratii le înfig.
Pe trotuar, cum cad și se
sfărâmă glastre, geamuri și oglinzi, ascult prin frig.
Burg pătat cu zvastici, azvârlit din lume,
atârnând la geamuri goale colivii, că te strici îmi place,
știu, o altă lume o să te clădească, nou, din temelii!
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.