Dintr-o lovitură
copacii din dreapta și cele câteva case,
șoseaua din stânga, cu cele câteva mașini,
încep să bată: sus, foarte sus, jos, foarte jos.
Iată că mă-nalt, mă-nclin ușor,
fac un viraj, apoi
îmi țin copacii, casele, șoseaua
și cele câteva mașini
perfect întinse,
planez puțin și mă întorc la loc.
Se stârnește vântul, copacii fluieră.
Se deschid ferestre, apăr capete.
Șoseaua ridică un abur de praf.
Mașinile au trecut.
Mai am o lovitură, dar o păstrez
pentru duminica viitoare. Pentru azi
îmi e de-ajuns.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.