cum din mişcarea degetelor s-ar naşte muzica
paloarea tristă a sunetului străbate
distanţa dintre două tăceri
în joc nu e starea lumii
când dinspre univers răzbate prin tine
fiorul tandru al naşterii
e-o seară fără perspective
sărăcăcioasă
plină de-ntuneric
cum ai păşi peste marginea abruptă în alt univers
cum din tine se înalţă un fum veşted de tămâie
alungind înserarea
cum din tine ar păşi spre niciunde sinele tău
în fiecare zi voi binecuvânta clipa
în care Dumnezeu te-a înfăţişat
albă ca lacrima plânsului lumii
nevăzută
în fiecare zi voi închide în amintirea ta
păianjenul cu o mie de cocoaşe
Îngerii vin când nu-i chemi 49
gol în pântecele de gips al inorogului
nu toamna vine de hac frunzei nu frigul
nici vânturile cu lacrimi reci
numai depărtarea numai depărtarea
glasul tău plânge
umbra ta împreună pământul cu cerul
într-o lacrimă
vai cum se roagă lui însuşi sufletul
de sparge tiparele luminii
vai vai cum se albăstresc în ele însele clipele
până la tine
vezi mai multe poezii de: Nicolae Corlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.