patria ta e asemeni pădurii de piatră
în care colţurile albe ale stâncilor cântă neîncetat
ca sirenele munţilor înaripând trecătorii
de pe coline umbra coboară în timp
prin milenii în pământul cu slove
peste culmi tronează arbori tăcuţi
îngemănaţi cu seninul.
trecerea ta pe câmpiile sure
absenţa în zile de vară
e-o arşiţă sărutată la orizont
iarna se cuvine să cânte violoncelul
făcând aerul să tresară
voi scrie în fiecare seară
despre zborul păsării din inima mea
în fiecare seară pasărea va zbura
fâl fâl zborul păsării prin odaie
fâl fâl pasărea cu aripa-i de cenuşă
forma ei se confundă cu trecerea
glasul păsării în zori se ascultă
când tăcerea foşneşte adânc printre trestii
de tristeţe cântă fata părăsită în noapte
zgomot de paşi prin zăpezi aburinde
plângi suflete să se-aştearnă lumina
într-o grotă am ascuns un zeu
mut ca o pasăre
zeul se născu pre sine pasăre fără glas
vezi mai multe poezii de: Nicolae Corlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.