doar un cuvânt cu miros de tămâie
întrebarea deschide mormântul în ceruri
şi nu găseşte începutul/sfârşitul
un cuvânt stăpâni deodată întinderea
de granit, de iarbă, de aer, peste ape
peste înserarea cea mai tăcută
cei mai mulţi se odihnesc în întuneric
lumina e o fată frumoasă cu şoldul descoperit,
adulmecă poftele, însetează neînsetaţii
cu privirea risipită peste ochii lor injectaţi de dorinţă
se odihnesc în întuneric
în ei coboară apusuri, uitări
adorm visul în cea mai tainică umbră
devenind sclavi tăcerii din afara fiinţei
în ei fulgerul îşi potoleşte mişcarea
despre dragostea lor viermii scriu cu gesturi discrete
cu discreţie ronţăie patul naşterii făcându-l sicriu
doar cuvinte excremente aşezate în ordinea lor firească
despre dragostea lor morţii scriu cu ţărâna ascunsă
aşternută în litiera de la marginea clipei
iată, cum dau cuvântului scop şi urâciune
şi cum din nimic desfac adevărul în mii de bucăţi
să-l împart lumii în ziua în care norii
vor împrăştia pe pământ otrăvuri,
când ploaia va fi de partea lor
îmi voi găsi mormântul gol străbătut de o rază
voi căuta piatra răstignită între două tăceri
şi mărturia soldatului - vestitorul luminii
vezi mai multe poezii de: Nicolae Corlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.