Zarea se-nnorează. Cad se sus omături.
Dor îmi e de tine, chiar când ești alături.
Frunza se destramă. Ceruri cad pe ape.
Dor îmi e de tine, chiar când ești aproape.
Iar afară plouă, ceruri viscolesc —
să nu mă mai satur să te tot privesc.
Draga mea, iubito, floare-ngândurată —
a mea totdeauna, și-a mea niciodată.
Oare și atuncea, după ce-o să mor,
tot așa de tine o să-mi fie dor?!
——————————————————————
* din volumul „Zugravul anonim”, editura Literatura Artistică, Chișinău, 1985;
vezi mai multe poezii de: Nicolae Dabija
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.