O ploaie să sfărâme asfalturile,
așteptăm o ploaie să ne răzbune -
peste noapte, pe străzi, sățâșnească
iarba închisă
și noi s-alergăm prin ea, dând de vulpi,
strecurate, nebune.
Să-nmugurească ușile, să sloboadă lăstari:
dimineața, oamenii să deschidă-nfrunzită fereastra -
mirați, fericiți, buimăciți să iasă în stradă...
Am scris, mai demult, versuri lungi despre asta.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Dabija
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.