Se spune că-ntr-o vreme
Când zimbrii astăzi adormiți pe steme,
Umbreau cu creștetele lor dumbrăvițe,
Atunci, se spune, liniștea umplea
Pământurile, apele și slăvile,
Cădelnițând, statornică și grea,
Bărbați bărboși munceau pe vreme bună,
Dar se opreau cu spaimă și mirare,
Când îndrăzneau să cugete la soare.
Fioruri simple, simple bucurii
Prin suflete-notau de veșnicii
Și simplă-atunci era și cugetarea
Ca pâinea și ca binecuvântarea.
În suflet pace și la gât mărgele
Pe talger pâine și în cupe mied...
Țintuim prin timp ținuturile-acele,
Nu pot să le-nțeleg. Și nu le cred.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.