E tare omenesc, o știu,
Să-ți placă-n zboruri aprig,
Să te avânți peste pustiu
Cu-aleanul de jăratic.
Să-ți fie caii tari și iuți,
Să-ți cânte zurgălăii
Și plin de flăcări să săruți
Nemărginirea văii;
Chiar dacă drumul ți-i sortit
Curând să ți se frângă.
Și în abisuri prăbușit
Elanul să se strângă.
Chiar dacă drumul mi-i crăpat
Aproape ori departe,
Vreau pin' la capăt să-l străbat
Prin ghețurile sparte;
Voi coborî și voi urca...
Oricum, la fel de bine.
Câta-voi de-oi putea cânta
În vremea care vine.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.