Mi-i fruntea albă, fața înghețată.
Simțurile în mine parcă dorm
Secătuite de-un vârtej enorm.
Și doar din arcuri reci de judecată
Pot fulgerele să pornească-n zbor.
Dar eu mă lupt c-o patimă turbată
Îngăduind afară să răzbată
Doar scrâșnitul de sfredel, uniform.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.