Pădurea de brad cu omăt
Și vâsc, sângele iernii verde,
Sania zboară cu noi amândoi
Patima să mi-o dezmierde.
Sania se teme c-are să se spargă
Frica i-o aud în scrâșnet sec
Brazii gem sub valuri de zăpadă
Îngropați de-un mitic alb înec.
Numai eu, eu chiui spre-un ecou
Cu jăratic nărăvaș în vine
Amețit de-un zbor sfârșit și nou
În sanie sub nea și lângă tine.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş