Seara își îțise stele mărunte.
Strălucind zăpada, cerul siniliu,
Foșnete ușoare, umbre moi pe munte
Și izvoru-n vale-n susur argintiu.
Galbenă ca mierea, luna le-nfioară
În omătul aspru bat doi pași încet
Pașii mei, în seară, molcum se coboară
Pe costișa albă, plină de brădet...
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.