A început să bată vântul
și-a îngropat sub frunze ziduri,
un crivăț mi-a purtat cuvântul
spre crucea celor două scânduri.
Sub ea sunt guri care așteaptă
să-nghită trupul meu de fum
învins mereu în luptă dreaptă
la capătul oricărui drum.
M-am prefacut că-mi placi, tu, viață,
dar în poeme n-am mințit,
mă uit de cruce cum se-agață
cuvântul meu ca un cuțit.
adina v.
20.04.2020
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Draga mea Adina, ma bucur atat de mult sa ma reobisnuiesc cu muzicalitatea versului tau :) Dar trebuie sa-ti marturisesc ca m-am uitat pe ultimele postari ale tale si unele din ele imi par ca fiind o reflexie a unei apasari care te macina de la un timp.
E adevarat ca nici vremurile de azi nu mai favorizeaza atat de mult, poate spre deloc, versul contemplativ sau poezia de dragoste cu care ma obisnuisei, eu insumi recunosc ca ma simt destul de marcat de evolutia ultimilor ani, dar nu trebuie sa lasam garda jos.
Eu, unul, stiu ce sa contemplu, sau mai bine zis pe Cine sa contemplu - pe Dumnezeu. Nu este nimic mai inaltator, mai vindecator si mai salvator decat lauda adusa Lui.
Asa ca fruntea sus, Adina! Si o spun oricui cu mana pe inima: fruntea sus, poeti! Laudati-L pe Cel ce v-a pus penelul in mana!
andreionthepoetry
duminică, 24 mai 2020