Făgetul pare-n haina-i ruginie
Ca un bolnav, pe-al cărui chip, când moare,
Vezi roze încă răsărind, fugare,
Dar sterpe, fără dulce melodie.
Sfios, neauzit şi fără urmă,
Pârâu-şi scurge unda printre cetini,
Cum lângă-un muribund păşesc prietini
Netulburându-i visul de pe urmă.
Drumeţul nu îşi toarce singur plânsul
Aici. Natura însăşi, întristată,
Durerea lui i-o înţelege toată,
Şi-n jalea-i îl cuprinde şi pe dânsul.
vezi mai multe poezii de: Nikolaus Lenau
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag Danab! A avut o viață scurtă dar opera lui e deosebită!
Gerra Orivera
miercuri, 09 septembrie 2015
frumoasa..
multumesc,Gerra..
cu drag,
danab
miercuri, 09 septembrie 2015