De șapte zile la rând,
marea îmi stă fără vânt.
Iată, din norii plăpânzi,
pân′la pârjolul de prânz,
mierea ei verde și clară
nici un cuțit nu mi-o ară.
Iată, spre seară, își pierde
chipul ei tânăr și verde
și, ofilindu-se parcă,
moare în zarea cea largă.
Până să licăre luna,
marea și zarea sunt una.
Când s-a făcut ca mătasa,
luna o taie cu coasa.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.