O voce, desigur, cea mai feroce
din câte mi-a fost dat să aud
în călătoriile mele de nord și de sud,
vrea să-mi spună ceva și nu poate,
de-o viață, tot vrea să-mi spună ceva și nu poate
și-o aud cum se zbate-n efortul enorm
de a-mi spune-n sfârșit acel lucru fantastic și crud
și mă trezește când dorm
și nu mă lasă să-adorm.
O, îi spun mereu, amână lucrul acela,
ai răbdare, tot o să vie vremea să-l spui,
foarte curând îmi vor fi gata mormântul și stela
și lucrul acela se cuvine scris pe statui…
O, nu tortura trupul meu încă tânăr de lună,
sufletul meu, când atâta de rar încerc să adorm…
… Și tot o aud, o aud cum se zbate-n efortul enorm
vocea – ncercând să-mi spună ceva
ce nu poate să-mi spună.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.