Lung asediată de ploaie,
nu mai am cu ce să-mi hrănesc surâsul.
Deschid un robinet:
curge singurătate.
De mult n-am mai simțit
această-nceată moarte-a orelor.
Unde ești tu?
Dincolo de ploaie,
prins în conflicte la care nu asist!...
Bună conducătoare de de durere,
ploaia-mi propune
numai înfrângerile tale.
Și totuși, am să viu spre tine,
poate chiar mâine, mâine chiar,
printr-o spărtură-a cerului
– căci ploaia are limite,
ca și durerea.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.