Nordice ținuturi, lemn înalt,
voi, copaci primordiali,
ce virtute ați aflat la mine,
ce grote adânci prin care mă chemați?
Poate părul meu lunar
și ochii mei fiordici
să mă fi sortit abstractei lumi de frig
și riguroasei purități?
Sau poate că nu mă deosebesc
nici de tâlharii mărilor de sus,
când despic timpul
cu bărbia mea tăioasă ca un cioc de corabie,
când părul îmi încremenește-n vânt
ca o cascadă de aur înghețat…
O, voi, copaci primordiali…
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.