Schematizându-mă până la os,
m-am făcut un schelet frumos.
Ce-a fost carne, ce-a fost idee vie,
s-a transformat în contumacie.
Credința, ochiul meu, mi l-am scos.
Fără ochi, scheletul e mai riguros.
Spasmul iubirii s-a resorbit.
Absența devine gestul meu infinit.
Schematizându-mă până la os,
m-am făcut un schelet frumos.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.