Mă dilat - și umplu spațiul convențional dintre oameni.
Ca să se răzbune, încearcă să mă strivească, dar
oricum, sunt obligați să se frece de mine,
– iar dacă mă dau brusc la o parte,
se izbesc unul de altul,
ajung, în sfârșit unul la altul,
nu au încotro, vociferează
și asta îi silește să se adreseze unul altuia,
fără voie, se observă, își constată
asemănările – și asta se petrece afară,
la suprafață a măcelului, în aer liber,
sau, și mai sus, la nivelul conștiinței.
Cine poate știi cum se numește locul acela
de unde ceva începe să se schimbe?
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.