Un hipocamp, un cal de mare,
zvârlit la mal, uscat în soare,
și-apoi adus de mine-aici,
în iarna munților, în care
și amintirile sunt mici.
Încă sărat, scheletul lui
verzui, țepos, cu ochiul lipsă,
abia de-ar merita să-l pui
într-o hilară-apocalipsă.
…Cândva, purta o suplă haină
de ape-n Marea cea de Taină.
Exuberanța de-astă vară
îngheață-ntre troheu și iamb.
E-o foarte strâmtă iarnă-afară.
În brazii-nalți se face seară
Și ninge peste hipocamp.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.