Ființă subterană devenise
deprinsă cu întunericul și-acel
duh alterat al pivniței închise
în care putrezea câte nițel.
Cercelul gros îi putrezea-n ureche,
la-ncheietura mâinii îi putrezea brățara
și putrezea spectaculara,
mânjită de crepuscul, lumea veche.
Era o contemplare anevoioasă,
în adăpost, sub lungi bombardamente.
O, degete fosforescente,
mișcând ciudat, ca melcii fără casă.
Bătrâna doamnă moțăia între perne.
Nu mai putea să vadă.
Ochii ei
se refugiaseră, sălbatici, în cercei.
Exploziile continuau.
Erau eterne.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.