Să nu îngăduim slăbiciunilor noastre,
ca unor mâțe lihnite,
să ne vâneze blidele,
să năpârlească-n așternutul nostru,
să ne jignească-auzul
cu mieunatul lor sfâșietor și ipocrit.
Dacă te milostivești o clipă
și le scarpini capul osos,
nu te mai părăsesc.
Capătă forme perfecte
de ulcioare-ndelung rotunjite,
devin decorative și indispensabile.
Lăsați-le la ușă
pe-aceste vagabonde ale vechilor maidane.
Nu îngăduiți cozilor lor sinuoase
să-ncolăcească glezna mobilei,
și glezna noastră,
și tot ceea ce a devenit vertical
o dată pentru totdeauna.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.