Vine furtună. Ceru-i solemn.
Copacii-ncremenesc într-o spaimă de lemn.
Cu păru-n dezordine, ca o plantă țepoasă,
gonești către casă, acasă.
Ai ajuns. Un geam trântit de curent,
întunericul brusc, și-apoi sclipește-un metal
orbitor. Apa intră-n oraș triumfal,
ca hohotul fosforescent.
Tu, prin fereastră, privești afară
la frunzele care prind culoare și-nvie,
atârnat în frânghiile ploii de vară
condamnat la copilărie.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.