Mă sperie acul de cusut al mătușii
prin ochiul căruia trece o
ață lungă, albă, aspră;
mă sperie ochiul străbătut de o ață
și clămpănitul de ciocuri turtite al celor
care vin să ne anunțe ceva
și trupul muștii, picioarele pâlpâitoare,
segmentele negre frecându-se unul de altul…
Drobul de sare va cădea oricum,
dar până atunci, îmi amân destinul
prin spaimă.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.