N-am văzut-o niciodată,
marea iernii, alungată
noaptea, sub tăioasa lună;
negru-i pântec, vioria
spumă, împroșcând pustia,
la poruncile din lună;
urletu-i scânteietor,
scoici scrâșnite sub picior,
țăndări reci de rece lună.
N-am văzut-o niciodată,
sufletul cum și-l dilată
când aude gongu-n lună.
Am strigat una la alta,
eu, înalta, ea, înalta,
eu și marea. Gongul sună
în pământ, în val, în lună.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.