Dacă ai putea s-o presimți,
i-ai pune în cale obstacole,
te-ai împotrivi,
ai născoci ceva foarte năstrușnic,
ceva foarte neașteptat
ca să-i poți spune: greșești,
nu sunt cel căutat!
Și-atunci ai vedea-o pierind
ca o apă-n pământ
sau, ușoară ca aerul, ocolindu-te
lin și plecând.
O știi când se-apropie? Nu.
Totul era ca-nainte și, iată, deodată-apăru.
S-au schimbat toate, fără de veste.
Fața de masă nu mai e vișinie.
Degetul cel mic al iubitei
nu mai seamănă cu o coroniță de melc.
Toată minunea care-a fost
nu mai este.
Între prezență și absență,
hotarul e străveziu.
Contrastele parcă s-au decolorat.
Iubirea se-amână pe mai târziu.
Simți cum te nimicește
vremea, egala.
Nu știi când vine,
știi doar că-a venit,
plictiseala.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.