Era o vârstă bucuroasă de zăpadă,
cu frigul convertit ornamental,
abur de aur, fastuos opal,
netemător de umbra nomadă.
Departe de iubire ca de Styx,
mă susținea o puritate
ca aerul din osul păsărilor, poate,
sub luna – sâmbure fix.
Dansam în râuri scurte, în oglinzi,
în cercuri de vânt violent.
Ochii mei, rar suferinzi,
nu aveau, prin iarnă, nici un sentiment.
Era o vârstă fără presimțiri.
Erau ninsorile prime.
Era un timp al vocilor subțiri
sclipind de-o ciudată cruzime.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.