Călcam împreună pe maldăre de prune
ca pe-un elastic și vânăt pământ.
Aerul mirosea a horincă și amărăciune.
Așteptam să mă scoți din toamnă, cât mai curând.
Nu trebuia să aștept, ci, neapărat,
cu puterile mele să zgârii rugina târzie,
și-atunci, pocalul iernii, din argint strecurat,
ca un trofeu, mi s-ar fi cuvenit numai mie.
Așa, împart cu tine gerul lucid,
și-acest triumf comun nu poate să mă bucure.
Încă nădăjduiam, în nesigurul toamnei fluid.
Iubirea a rămas închisă în strugure.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.