Sub cuțitul vitezei,
marea deveni îndărătnică și solidă.
Hurducați ca pe-o șosea de țară,
zburam pe-acea apă-ncordată.
Din când în când,
marea arunca-mpotriva noastră
săratul ei suflet.
Coama ei verde și rece
ne curgea pe trupuri,
și trupurile se retrăgeau în sine
sub lovitura vitezei.
Ah, dar bărbații-ntorceau
capul spre mine, râzând,
și eu râdeam către ei, neauzit,
cu dinți sclipitori, cu părul barbar,
simțind cum intru adânc
în Timp – și îl ar.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.