Subțiri, tăioase, albe plicuri,
întârziate prea adesea,
cu sângele-mi să nu le picur
nici până azi n-am înțeles.
Privesc dreptunghiul lor frigid
și nici nu-l rup, nici nu-l deschid,
ci sângerând, atâta doară,
las taina rece să mă doară,
și să mă ningă ipoteze
și cu năluci să mă încaier –
iar mâna-ncremenită-n aer
nu izbutește să cuteze.
Și nu mă-alungă, nu-mi dau ghes,
pândind tortura mea, desigur,
întârziate prea ades,
subțiri, tăioase, albe plicuri.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.