Poeții tineri au dinții albi și părul vâlvoi,
mai degrabă blond (nu-ntotdeauna),
dar când e blond, e blond ca luna
și, pe alocuri, cărunt ca un sloi.
Poeții tineri fac gesturi fără măsură, firește,
– dintr-o revoltă a mușchilor, poate,
față de silabele exacte, repetate,
cu care poezia-i asuprește.
Mâini verzi de iarbă sau pârlite de tutun,
un „V” al concentrării-ntre sprâncene
– așa se-avântă -n foneme
și disciplina harfei le-o impun.
Unica vârstă-a poeziei – adevărul –
mă obligă să semăn cu ei. Iată că sunt
aidoma cu cei pe care-i cânt.
Ce blond mi-e părul!
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.