Visele lor își ieșiră-nainte
încă de-atunci, de când,
țâșnind de către pământ,
pătrunseră-n singurătate;
încă de-atuncea, de când,
cu bătăi de inimă nenumărate,
omenirea-i simțea lunecând
deasupra ei, îmbrățișând-o-n rotația vie
ca poetul care îmbrățișează lumea
cu-o singură poezie.
Și cuvântul „iubire” țâșni
odată cu ei, în acele
spații vâjâitoare,
în amfiteatrul cu stele,
se ciocni de astrale timpane
– și pustiul fosforescent
deveni sentiment.
Acum, printre nunțile-umane
îi vedem petrecând.
Dar visele lor s-au atins
încă de-atuncea de când,
sub privirea contemporanilor
și a strămoșilor,
au pătruns, rând pe rând,
într-un cer inedit al splendorilor.
Fiți fericiți, curajoșilor!
Fiți fericiți, visătorilor!
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.