Plaja mișcă din mustăți.
Iarba seacă-mi joacă feste.
Bate vântul peste aceste
vesele singurătăți.
Câinele portocaliu
stă sub cortul foarte mare
și privește către mare.
Cum îl cheamă? Nu mai știu.
Poate Cronos, poate Hades,
poate chiar Memento mori…
… dar n-atacă trecătorii,
câtă vreme cumsecade-s.
De aceea-n groapa strâmtă,
m-am ascuns, prevăzătoare:
vântul să nu mă-mpresoare,
– câinele să nu mă simtă…
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.