A șaptea scrisoare ți-o scriu rezemată de un zid cenușiu.
Îmi amintesc gura ta obligă,
îmbrățișarea cu care mă sugrumai,
tot fastul acelei săli de bal
în care erorile mele s-au îndrăgostit
una de alta, la prima vedere,
faptul că ai lăsat clepsidra să cadă, că, brusc,
timpul m-a părăsit,
și-mi amintesc gestul cu care m-ai trimis la moarte.
Stau rezemată de zidul unui tribunal,
dar voi spune doar atât:
Nu te iubesc.
Și voi spune din nou: Nu te iubesc.
Atât. Nu te iubesc.
Nu te iubesc.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.