cu ființa lui, numai pe el îl văd.
A crescut uriaș în presimțirea
ceasului suprem numit Prăpăd.
Calcă de pe un mal pe celălalt mal
și chelia lui e însăși luna.
Niciodată nu a fost mai sfânt
și-i mai pământean ca totdeauna.
Nu am dreptul să-i vorbesc. Iar dacă
îl ating, pe mâna mea rămâne
un polen ciudat, ca de fluturi
– și-mi simt degetele îngrozite de bătrânețe.
Tatăl meu îmi părăsește carnea.
Ochelarii doar i-am furat,
ca să-i port în somn, când vine Visul,
ca să nu orbesc
și să nu cad din pat.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.