Am venit aici să stau cu tine
în cristalul iernii – ca-n vitralii
vechi perechi de regi lângă regine.
Numărat-am arborii, egalii,
pân′la casa ta… Era zăpadă,
falnică, vrăjită, ca-n baladă.
Și-am bătut în poartă. Lemnul – rece.
Peste tot, Absența, ca o nouă
și totală iarnă. Mândrul rege –
nicăieri… Cu mâinile – amândouă,
am luat zăpadă și-am băut
locul alb pe unde n-ai trecut.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian