Se vor naşte multe ambiţii,
timpul se va rostogoli peste noi,
oasele din trupul nostru se vor întări
şi vor cânta din fluier
ajutate de vânt.
N-o să se mai ştie nimic despre fluturi,
despre aerul uşor de sub aripi,
privirea se va adânci în depărtare
unde totul pare învelit în mătase subţire,
zilele eliberate de visele iubirii
îşi poartă umbrele-n spate
şi alunecă spre crepusculul de rubin.
Noi oamenii respirăm în inima lucrurilor,
ne îmbrăţişem de bucuria întâlnirii
şi plecăm spre locuinţele curcubeului
de lângă râul de argint.
Aici sunt morile de piatră ale apei
care macină zile şi nopţi, stele,
femeile vin cu încredere la moară
în dimeneţile cu soarele-n frunte
şi cai albi în priviri.
Cine le măsoară uiumul din dragoste
când moraru’-l aşteaptă?
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Splendidă poezie !
mirimirela
duminică, 20 septembrie 2015
Un text bine scris, plin de sens.
Cristi.An
duminică, 20 septembrie 2015
Minunate versuri! Pătrund atât de usor în suflet incât timpul se opreşte pentru a ne putea bucura de ele .
Victor
duminică, 20 septembrie 2015