Copilul
Norman MacCaig
Ridică o pietricică
şi o aruncă în mare.
Apoi încă una, şi încă una.
Nu se mai poate opri.
Nu încearcă să umple marea.
Nu încearcă să golească plaja.
El doar aruncă pietre,
atât şi nimic mai mult.
Ca un pisoi, jucându-se,
experimentează în aşteptarea viitorului –
când vor fi atâtea lucruri
pe care va dori să le arunce.
…Numai dacă degetele lui se vor descleşta
şi le va putea lăsa să cadă
din “ Dincolo de voce” -1988
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.