Laudă ciobănescului Collie
Norman MacCaig
Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.
Fii ei se înălţau monumental deasupra-i,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.
Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, într-o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus “ Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie.”
Pe feribot se comporta ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.
Deodată, a ajuns bătrână, bolnavă şi infirmă . . .
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.