Pantofi vechi
Norman MacCaig, 1910-1996
Nu-i arunca, nu-i lepăda
la coşul de gunoi. Sunt plini
de singurătate şi de călătorii.
Au forma unei bărci, dar (spui tu) ce ape
le-au mai rămas pe care să navigheze? Sunt nelocuiţi –
dar câte capitole din mine-s ghemuite-n ei?
Autobiografii – toate-ale mele,
cel care cutreieră peisajul fără drumuri al amintirilor.
Dar mai sunt amintiri care-abia aşteaptă să se nască
şi pustietăţi de îndurat.
– Nu-i alunga. Eu stau în echilibru
între două timpuri, între două iubiri –
timpurile trecute şi cele pe care le voi întâlni, şi care-mi vor oferi
embleme ca aceşti pantofi vechi în formă de barcă,
o barcă de salvare, plină de supravieţuitori.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.