NU PLOUĂ TRIST
Atâtea vieţi trăite doar în minte!
Atâtea amintiri ce obosesc!
De-aş vrea să-ţi spun că încă te iubesc
Ar trbui să inventez cuvinte.
Căci cele vechi le-am folosit cândva,
Le-ai ascultat de mult şi ai plecat,
Urmând apoi, un ev întunecat
Cu roluri reci şi cer de mucava.
Nu plouă trist şi plumbul nu apasă
Striveşte însă marea depărtare.
În labirintul zilei n-am culoare,
Spre ochii tăi cortina pare trasă.
Sau o perdea de plumb şi ploaie tristă
Dintr-un volum cu tente plumburii.
Eu încă mă întreb dacă revii
Şi-mi trec dorinţele pe altă listă
Cu scrisul obosit şi tremurat.
De ce-ai venit şi-apoi de ce-ai plecat?
vezi mai multe poezii de: stomff
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc Dunare tumultoasa. Ai avantajul unei adevarate vesnicii.
stomff (autor)
miercuri, 18 octombrie 2017
Ma bucur sa va regasesc Miri. Langa voi este cel mai frumos loc din lume!
stomff (autor)
miercuri, 18 octombrie 2017
Îți mulțumesc, Andrei ! Și pt revenire, și pt aceste versuri. Îmi era dor de versul tău care mângâie la fel ca razele acestei toamne caldă, luminoasă, frumoasă ca un pastel.
Cu drag,
mirimirela
miercuri, 18 octombrie 2017
Prea fain! Ca si cum as fi ascultat confesiunea unui prieten, la un pahar de vorba :-)
Dunare
marți, 17 octombrie 2017
Multumesc Dana ! Vo reveni cu drag , sper ca inca multa vreme.
stomff (autor)
luni, 16 octombrie 2017
Frumos!
Agafia
luni, 16 octombrie 2017