De-atâta primăvară nu simți cum înflorești,
Când ies din călimară ecouri îngerești?
Când se întorc cocorii şi iarba creşte-n tine,
Nu simți pe apa morii cum primăvara vine?
Cum mugurii pe ramuri zâmbesc spre veşnicie
Şi doruri bat în geamuri, la şes şi la câmpie?
Cum străluceşte zarea la sărbătoarea vieţii,
Când i-au redat culoarea, cu lacrima, poeţii?
Nu simţi cum liliacul miroase-a Dumnezeu
Cât inima şi macul vor înflori mereu?
Nu simţi cum înserarea din umbra morţii mele
Se pierde primăvara în dansul unei iele?
Nu simţi ori nu îţi pasă că aripi ne-au crescut?
Azi visul ne apasă, nu pot să-ţi cer mai mult,
Căci s-au întors cocorii şi iarba-n mine creşte
Strivind sub piatra morii tăcerea ce doineşte.
21-03-2016
vezi mai multe poezii de: Maria Ieva
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
roxana.c, stomff, Comi, va multumesc din inima! Crallyy, ma simt onorata!
Zi minunata , dragi prieteni!
Maria Ieva (autor)
luni, 18 aprilie 2016
Frumoase si emotionante versuri. Felicitari, Maria!
Comi
marți, 22 martie 2016
Frumos scris.Placuta a fost lectura.
stomff
marți, 22 martie 2016
Am citit, Maria. Da, este un reusit tablou primavaratic, viu, in care se profileaza zbuciumul omenesc.
roxana.c
luni, 21 martie 2016