Că mărturisind cuvinte, nu ştiam că doare,
gândul zace printre dinţi, trec şi clipele uşoare,
murmur se aude-n inimi, precum ploile de vară,
nu ştiam că o nuanţă de lumină mă-nfioară.
Căutând umbrele noastre, jos privirile se-opresc,
nu ştiam că sub lumină ele încă se iubesc,
numărând săruturi vii, şoapte doar din nopţi albastre,
nu ştiam, o, nu ştiam despre sufletele noastre,
că alunecând spre-apus, calcă pe urma luminii,
luna albă rămurind florile din nou şi crinii.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc Nicu! Succes şi ţie!
sorina (autor)
sâmbătă, 06 iulie 2019
Foarte, foarte sensibilă și delicată poezie, Sorina!
nicu hăloiu
sâmbătă, 06 iulie 2019