Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXCVIII

din nou
timpul îmi toarce gânduri,
urzindu-mi poza ta,
cu bulbi de străluciri profunde,

Mă legăn în vânt
Pe val de cuvânt
Îmi leg dorul frânt
De visul tău sfânt...

până la urmă
moartea s-a decis
să-şi facă de petrecanie

Necazurile
se țin
de
mână

Am uitat să-nchid fereastra
Și afară e furtună,
S-a ascuns în crengi măiastra,
Ceru-i supărat și tună…

Că mărturisind cuvinte, nu ştiam că doare,
gândul zace printre dinţi, trec şi clipele uşoare,
murmur se aude-n inimi, precum ploile de vară,
nu ştiam că o nuanţă de lumină mă-nfioară.

Dincolo de lutul ce-mi ține prizonieră inima,
Repetitiv, un strigăt ară în mine
însămânțând un vis
și îmi spune, că pot să zbor, să fiu

Ce dor te poartă ?

Ce dor te poartă, pasăre măiastră
pe-aripi de vânt? Spre care orizont

Crucea anilor pierduți

Dacă adun toți anii și mi-i așez pe piept,
acei ani de demult, când încă nu ne-aveam,

Moartea himerei

Dimineaţa muşcă arborii
din faţa ferestrei,
într-o mişcare caldă.
îşi amplifică languroasă cântările.